RO RU EN
Modificările privind Prima Casă au fost aprobate: beneficiarii vor putea achita din start doar 5% din valoarea locuinței.
Modificările privind Prima Casă au fost aprobate: beneficiarii vor putea achita din start doar 5% din valoarea locuinței.
23-05-2020 Bine de știut

Programul de stat „Prima Casă” devine mai accesibil pentru potențialii beneficiari. Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în lectură finală, la data de 21 mai 2020, proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 293 din 21 decembrie 2017 privind unele măsuri în vederea implementării Programului de stat ”Prima casă”. În regulament…

Modificări cu privire la programul Prima Casă - avansul inițial va scădea de la 10% la 5 %
Modificări cu privire la programul Prima Casă - avansul inițial va scădea de la 10% la 5 %
01-04-2020 Bine de știut

Procedurile de aplicare la programul guvernamentul „Prima Casă” vor fi simplificate. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Cabinetul de Miniștri. Astfel, va fi majorată limita de vârstă a persoanelor eligibile și va fi scăzută suma contribuției inițiale. Potrivit ministrului Finanțelor, Sergiu Pușcuța, scopul proiectului este de a…

Care sunt tendințele pe piața imobiliară din Republica Moldova?
Care sunt tendințele pe piața imobiliară din Republica Moldova?
27-03-2020 Bine de știut

"În acest an nu vom avea primăvara imobiliară, adică trend ascendent de vânzări." Primăvara imobiliară se va mai lasă așteptata până în luna Iulie-August, atunci și vor crește brusc numărul tranzacțiilor imobiliare, așa cum brusc au scăzut la mijlocul lunii curente. Prețurile de vânzare vor scădea ușor, însă nu brusc,…

Cum va influența COVID-19 piața imobiliară din Republica Moldova?
Cum va influența COVID-19 piața imobiliară din Republica Moldova?
21-03-2020 Bine de știut

În ultimele zile se nasc tot mai multe semne de întrebare asupra impactului pe care pandemia de COVID-19 îl va avea asupra diferitelor segmente ale economiei. Primele efecte încep să se facă simțite deja pe piața imobiliară din Republica Moldova. Proprietarii sunt tot mai reticenți, nu se mai grăbesc să…

Cum se calculează impozitul pe venit din vânzarea imobilului în anul 2020?
Cum se calculează impozitul pe venit din vânzarea imobilului în anul 2020?
05-03-2020 Bine de știut

La vânzarea unei proprietăți imobiliare, vânzătorul este obligat să achite către stat un impozit pe venit sau creșterea de capital, în urma tranzacției. Dacă un imobil se vinde la un preț mai mare decât cel cu care a fost procurat, atunci se obține creștere de capital și viceversa – dacă…

Вниманию покупателей и продавцов недвижимости, завершите свои сделки до 1 августа!
Вниманию покупателей и продавцов недвижимости, завершите свои сделки до 1 августа!
29-07-2019 Bine de știut

Четыре месяца тому назад вступил в силу Закон о модернизации Гражданского кодекса. Cуть изменений понять трудно. Порой информацию приходится собирать буквально по крупицам. Текст изменений в ГК сформулирован расплывчато. Однако, некоторые выводы (не без помощи инсайдерской информации) можно сделать уже сейчас. *** Собственники квартир, готовьте кошельки! Модернизированный ГК вводит понятие…

Toate bunurile imobile din Republica Moldova vor fi evaluate
Toate bunurile imobile din Republica Moldova vor fi evaluate
05-07-2019 Bine de știut

Toate bunurile imobile din Republica Moldova vor fi evaluate pentru a optimiza sistemul de impozitare a proprietăţii imobiliare. Măsura este stabilită în Proiectului de înregistrare şi evaluare funciară finanțat de Asociaţia Internaţională pentru Dezvoltare. Pentru realizarea acestuia, Agenţia Servici Publice şi Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru au semnat un acord…

„Prima Casă 4” - compensații pentru angajații companiilor private
„Prima Casă 4” - compensații pentru angajații companiilor private
29-05-2019 Bine de știut

Începând cu 1 iunie 2019, nu doar bugetarii vor putea beneficia de subvenții din partea Statului. Angajații companiilor private, dar și salariații instituțiilor publice la autogestiune, care își desfășoară activitatea pe teritoriul țării, vor putea beneficia de compensații din bugetul de stat pentru achiziționarea unei locuințe în cadrul Programului de…

Noile reglementări cu privire la cumpărarea unui apartament în construcție
Noile reglementări cu privire la cumpărarea unui apartament în construcție
04-03-2019 Bine de știut

Începând cu 1 martie 2019 au intrat în vigoare noile prevederi ale Codului Civil. Astfel, potrivit noilor norme, dreptul de proprietate va fi înregistrat din start, iar contractele de investiții în construcții se vor considera contracte de vânzare-cumpărare a bunului imobil în construcție. Noile prevederi spun că dreptul de proprietate…

Noua procedură notarială privind procurarea locuințelor nefinalizate
Noua procedură notarială privind procurarea locuințelor nefinalizate
07-02-2019 Bine de știut

Guvernul a introdus câteva modificări în Codul Civil, privind procurarea apartamentelor, în casele care se află încă în construcție. Acum cetățenii pot fi siguri că nu vor cădea victime escrocheriilor operate de unele companii de investiție sau construcție. Dacă până în prezent, la procurarea unui imobil în construcție se încheia…

viber