Holul reprezintă locul de legătură dintre exteriorul și interiorul casei sau un culoar de trecere dintr-o încăpere în alta. Amenajarea sa cade, de multe ori, pe ultimele locuri, fapt care duce la o lipsă de armonie între hol și decorul camerelor. Inspiră-te din ideile noastre de mai jos, pentru a afla cum să îți amenajezi holul indiferent de ce stil de amenajare preferi.
Stilul ales pentru amenajarea holului va defini elementele de mobilier, obiectele de decor și culorile. În același timp, stilul holului ar trebui să vină în completarea restului casei, să existe un echilibru între decorul camerelor și al holului. Mai jos poți citi despre principalele stiluri de amenajare potrivite pentru hol.
Holul modern înseamnă ordine, linii drepte și mobilier cu margini bine delimitate. Într-un hol modern, predomină obiectele utile, iar amenajarea trebuie să fie eficientă și pragmatică. Pentru un hol de acest fel, se potrivesc nonculorile sau culorile neutre, precum negrul, albul, griul, bejul sau maroul. Poți opta pentru pardoseală din plăci de ceramică, pentru holurile de intrare, sau pentru parchet laminat, pentru holurile din interiorul casei. Mobilierul este unul ușor și poate avea inserții metalice, pentru un aspect modern.

Stilul clasic își păstrează valoarea indiferent de trendurile care apar. Dacă locuința ta este amenajată în acest stil, și holul ar trebui să continue în această direcție. Aspectul de lemn masiv poate fi respectat pentru piesele de mobilier specifice holului: pantofarul, cuierul și alte elemente. Pereții pot fi în nuanțe neutre, cu accente de culoare. Dacă holul este de mici dimensiuni, poți decora pereții cu un tapet cu model clasic. Dacă spațiul îți permite, poți monta suporturi pentru ghivece de flori, oglinzi cu margini groase sau tablouri. Pardoseala poate avea aspect de marmură sau de lemn masiv.
Holul în stil rustic presupune folosirea unor elemente cât mai naturale, preferabil în stare brută și nefinisată. Piatra și lemnul sunt printre materialele preferate în amenajarea unui hol rustic. Poți folosi cărămizi, grinzi din lemn pentru tavan și pardoseală cu aspect învechit. În acest decor se potrivesc nuanțele aflate în armonie cu natura: verdele, maroul, cremul, galbenul, albastrul sau albul. Iluminarea poate fi realizată din pendule cu becurile la vedere sau obiecte de iluminat din lemn ori piatră, în combinații cu funia sau metalul. Pentru a completa imaginea rustică, poți alege preșuri țesute și pleduri din bumbac, in sau lână. Dacă spațiul îți permite, poți opta pentru un dulap de pantofi cu rafturi sau o băncuță din lemn.

Holul vintage conține elemente cu aspect învechit. Piesele recondiționate se potrivesc de minune într-un asemenea hol. Dacă restul casei este amenajat în acest mod, și holul trebuie să completeze această imagine. Poți îmbina mobilierul din lemn masiv cu obiecte decorative din bronz sau cupru. Optează pentru lămpi și veioze retro și include o paletă de culori pastel, cu accente de portocaliu, verde sau albastru.

Amenajarea în stil feng-shui constă în simplitate și armonie cu natura. Obiectivul acestei amenajări este înlesnirea circulației energiei pozitive. Pentru a amenaja holul în acest stil, este necesar să ții cont de principiile feng-shui. Astfel, în încăpere trebuie să fie prezente cele cinci elemente ale naturii: pământul (prin plante), metalul (prin corpuri de iluminat sau suporturi gri/argintii), focul (prin obiectele decorative de culoare roșie sau portocalie), apa (printr-o mică fântână arteziană decorativă) și lemnul (prin piesele de mobilier). De asemenea, dacă ai un spațiu generos, folosește cât mai multe flori naturale. Pune cel puțin o oglindă pe hol, însă nu în fața ușii de la intrare. Astfel, vei asigura circulația liberă a energiei.

Un hol retro se remarcă prin culorile specifice: galben muștar, portocaliu ars și turcoaz. Piesele de mobilier sunt vesele și inedite, cu un aspect ușor învechit. Poți transforma o veche măsuță de cafea într-un cuier și poți monta o oglindă cu raft cu aspect retro, pentru a completa decorul. Poți alege o lustră sau veioze cu modele inedite, dar cu un aspect învechit. În ceea ce privește pardoseala, stilul retro poate fi pus în valoare prin parchet din lemn masiv, covoare cu aspect prăfos sau gresie care imită tabla de șah.

Stilul shabby-chic se remarcă prin mobilier cu aspect antichizat, ușor romantic. Acesta face o impresie puternică celor care îți trec pragul. De asemenea, mizează pe imprimeuri florale și nuanțe pastel. Poți alege câteva perne decorative cu margini dantelate și o banchetă din lemn cu vopseaua aproape scorojită. Polițele cu etajere din fier forjat și ceasul de perete cu cuc sunt potrivite în acest decor.

Sursa: https://www.storia.ro/