+(373) 78 88 90 90

RO RU EN
Modificări cu privire la programul Prima Casă - avansul inițial va scădea de la 10% la 5 %

Modificări cu privire la programul Prima Casă - avansul inițial va scădea de la 10% la 5 %

01-04-2020 Good to know

Procedurile de aplicare la programul guvernamentul „Prima Casă” vor fi simplificate. O hotărâre în acest sens a fost aprobată de Cabinetul de Miniștri. Astfel, va fi majorată limita de vârstă a persoanelor eligibile și va fi scăzută suma contribuției inițiale. Potrivit ministrului Finanțelor, Sergiu Pușcuța, scopul proiectului este de a extinde numărul cetățenilor care vor beneficia de credite ipotecare, parțial garantate de stat, și care vor primi compensații din buget în cadrul programului Prima Casă.

„Se propune majorarea limitei de vârstă acceptate pentru persoanele fizice care pot accede în program de la 45 la 50 de ani. 

Micșorarea cotei de participare proprie inițiale de la minim 10% la minim 5% din prețul de procurare a locuinței. 

Înlocuirea condiției privind lipsa imobilului sau spațiului locuibil, deținut în proprietate, nu mai mare de 9mp2 per membru de familie cu acordarea posibilității de a accede în program pentru persoanele fizice care dețin imobil în proprietate, dar vor să-și îmbunătățească condițiile de trai”, a declarat oficialul.

Totodată, autoritățile își propun să extindă programul Prima Casă prin acordarea compensațiilor și pentru persoanele care au accesat un credit ipotecar până la lansarea acestuia.

Dacă planifici să accesezi un credit ipotecar, experții imobiliari AXA Imobil îți pot oferi consultanța necesară vis-a-vis de ofertele creditare disponibile, te ajută să găsești imobilul potrivit necesităților tale și îți organizează o tranzacție de vânzare-cumpărare sigură și transparentă.

Sursa: agora.md

Cookie-urile ne permit sa va oferim serviciile noastre. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.