+(373) 78 88 90 90

RO RU EN
Cum se calculează impozitul pe venit din vânzarea imobilului în anul 2020?

Cum se calculează impozitul pe venit din vânzarea imobilului în anul 2020?

05-03-2020 Good to know

La vânzarea unei proprietăți imobiliare, vânzătorul este obligat să achite către stat un impozit pe venit sau creșterea de capital, în urma tranzacției.

Dacă un imobil se vinde la un preț mai mare decât cel cu care a fost procurat, atunci se obține creștere de capital și viceversa – dacă se vinde la un preț mai mic decât cel de procurare se obține pierdere de capital. Conform Codului fiscal al Republicii Moldova se impozitează doar creșterea de capital. Dacă nu există creștere de capital, cota impozitului este zero.

Venitul impozabil sau creşterea de capital reprezintă diferenţa dintre suma cu care este vândut imobilul şi prețul de procurare anterioară, calculat după formula de mai jos:

Prețul de vânzare a imobilului - prețul de procurare anterioară = Venitul Impozabil

De exemplu, la vânzarea unui bun imobil cu 400 000 MDL, dar care a fost procurat anterior cu 300 000 MDL, venitul impozabil este 100 000 MDL.

Mai apoi din această sumă se calculează impozitul pe venit, după formula:

Venitul Impozabil /2 x 12% = Impozitul pe venit

De exemplu: 100 000 MDL/2 x 12% = 50 000 MDL x 12% = 6000 MDL

Prin urmare, la vânzarea unui imobil care are o creștere de capital de 100 000 MDL vânzătorul trebuie să achite un impozit pe venit de 6000 MDL.


Cum putem beneficia de scutirea impozitului pe venit?

Persoanele fizice sunt scutite de a achita impozit pe locuința principală, care îndeplinește ambele condiții:

1. Locuința este deținută de contribuabil timp de cel puțin 3 ani;
2. Locuința reprezintă locul de reședință / ședere al contribuabilului în ultimii trei ani înainte de înstrăinarea imobilului.

Dacă imobilul înstrăinat este obținut prin contract de donație de la rudele de gradul I și acesta reprezintă locuința de bază, confirmată prin înregistrarea vizei de reședință, atunci vânzătorul este scutit de achitarea impozitului pe venit.

Dacă vrei să vinzi sau să cumperi o locuință, fie casă sau apartament, AXA Imobil îți pune la dispoziție serviciile sale pentru identificarea unui imobil potrivit și efectuarea în condiții de siguranță maximă a tuturor tranzacțiilor de vânzare-cumpărare.

Sună acum la +(373) 78 88 90 90 pentru a discuta cu un expert imobiliar!

Cookie-urile ne permit sa va oferim serviciile noastre. Prin continuarea navigarii sunteti de acord cu utilizarea cookie-urilor.