RO RU EN
Cum e să locuieşti într-un cămin din New York cu vedere spre Manhattan?

Cum e să locuieşti într-un cămin din New York cu vedere spre Manhattan?

20-12-2017

Corespondentul TASS  a vizitat apartamentele, care reprezintă un cămin de o nouă generaţie.

O privelişte minunată spre zgârie-norii din Manhattan, camere luminoase şi confortabile, bucătării amenajate şi dotate cu tehnică, o cameră comună de tip living, o sală de fitness, o spălătorie, o cameră de depozitare a bicicletelor- aşa arată un cămin modern, situate pe Strada Baltic în cartierul Boeram Hill din sectorul Newyorker Quins.

Pe lângă arhitectura destul de neobişnuită, clădirea este interesantă prin faptul că reprezintă o demonstrație clară a noilor și din ce în ce mai populare, în oraşele din America, conceptul Co-living , care la rândul său face parte din noua tendinţă Collaborative consumption. În New York acest concept este pus în aplicare în cadrul proiectului Common Baltic, iar acum aceleaşi cămine sunt în San Francisco, Chicago și Washington. Despre gradul popurarităţii a acestui proiect: atunci când abia se propunea să „deschidă uşile”, numărul de cereri, de la cei care doresc să se stabilească acolo, a ajuns la 12 mii.

"De fapt, este vorba de ceva mai mult decât să trăiască împreună, pentru că oamenii împărtășesc ambianța de locuit și au intenții și interese comune ", a explicat Brad Hargreaves, managerul acestui cămin, într-un interviu cu corespondentul TASS.

"Chiriașii noștri sunt tineri care au venit la New York pentru studii sau afaceri", a spus el. - Avem 70 de camere de locuit și 67 de apartamente studio. În general, suntem în măsură să acceptăm 135-140 de persoane. Printre chiriașii noștri se numără atât americanii, cât și cetățenii altor țări. Închirierea în New York este mare, așa că le oferim o opțiune foarte competitivă: traiul - cu o bucătărie comună, duș și spațiu de lucru."

În medie, plățile variază de la 2 mii USD la 2,5 mii USD pe lună - în funcție de condițiile de plasare. Nu există probleme cu plata pentru proiect: suma convenită include toate serviciile furnizate, inclusiv curățarea spațiilor și plata consumabilelor.

Administraţia: „Nu alegem care şi cu cine va locui în cameră. Aleg chiriaşii. Noi nu avem nicio discriminare- nici pe rasă, nici pe religie. Noi venim cu propunerea, iar decizia o ia chiriaşul. Dacă vem vreo familie tânără? Desigur!”

La fel chiriaşilor le este disponibilă opţiunea de a se muta în alt apartament, în cazul în care au conflicte cu colegii de cameră. Însă de această opţiune este rar folosită.

sursa: realty.mail.ru

viber